Context general

Este deja bine dovedit faptul că persoanele cu dizabilități trebuie să folosească internetul mult mai mult decât utilizatorul mediu, mai ales datorită faptului ca anumite servicii sunt mai puțin accesibile decât altele. Pentru a face acest lucru posibil este necesar ca paginile web publice să fie concepute și dezvoltate într-un mod accesibil pentru a permite și ușura accesul tuturor categoriilor de persoane cu dizabilități. Dacă tema accesibilității este luată în serios, aceasta creează o bază esențială pentru persoanele cu dizabilități care vor putea să folosească avantajele internetului în mod independent și în așa fel încât să poată să-și creeze un viitor și o viață mai bună și să participe astfel în mod egal la dezvoltarea societății informaționale și a cunoașterii. 

În ultimii ani, societatea informațională a devenit tot mai importantă în lume. Ca urmare, mesageria electronica și internetul au devenit esențiale în sectorul de afaceri și în viața noastră privată.

Datorită unor progrese serioase în industria de hardware și software, persoanele cu dizabilități pot acum participa la schimbările revoluționare din societate. Acest lucru se aplică în mod special în cazul nevăzătorilor sau acelor cu probleme de vedere, care datorită modulelor electronice de citire automata a ecranului sau a aplicațiilor de mărire, pot să beneficieze acum de informații vizuale. De exemplu, acum este posibil să planifice o călătorie folosind o broșură online, inclusiv efectuarea de rezervări online sau achiziționarea de bilete electronice. Până de curând, aceste acțiuni puteau fi realizate de către multe categorii de persoane cu dizabilități doar cu sprijinul unei alte persoane.

Tehnologiile noi au totuși și un risc inerent de excluziune: e din ce în ce mai obișnuit ca anumite informații să fie disponibile doar în mediul online, în detrimentul celor care nu știu sau nu pot să folosească această tehnologie.

Principiile accesibilității online (Web Content Accessibility Guidelines (WCAG) 2.0) au fost definite pentru a face conținutul disponibil pe internet mai accesibil persoanelor cu dizabilități. Accesibilitatea presupune o paletă largă de dizabilități, inclusive dizabilități vizuale, auditive, de vorbire, cognitive, de limbaj, de învățare sau de origine neurologică. WCAG 2.0 a fost dezvoltat prin procesul W3C pentru a oferi un standard agreat de comun cord pentru accesibilizarea conținutului disponibil pe internet astfel încât acestea să vină în întâmpinarea nevoilor individuale, organizaționale sau guvernamentale.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (World Health Organization’s 2011 World Report on Disability), bazat pe estimările populației din anul 2010, mai mult de un miliard de oameni trăiesc cu un anumit tip și grad de dizabilitate – adică aproximativ 15% din totalul populației globale.

În România, legislația de accesibilitate aflată în vigoare obligă instituțiile publice să accesibilizeze paginile de web care prezintă informații de utilitate publică pentru cetățeni. Acest aspect este menționat în mod special în Legea 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu nevoi speciale, și reluat în forma actualizată din data 26.07.2014. Cu toate acestea, și deși există legislație în vigoare, în mod practic s-a înregistrat un progres nesemnificativ în ceea ce privește accesibilizarea informației disponibile pe paginile de internet publice. Se pare că nu există un angajament serios al sectorului public de a lua măsuri concrete în ceea ce privește adoptarea principiilor de accesibilitate și bună guvernare online WCAG. Menționăm aici articolul 24 din Legea 448 care spune că Furnizorii vor asigura accesibilizarea paginilor web proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării conţinutului audiovizual de către persoanele cu handicap, vizual sau auditiv, potrivit standardelor internaţionale pentru accesibilitatea web. “

Dar accesibilitatea web nu este doar o chestiune de standard tehnic sau arhitectură web. Aceasta nu trebuie să fie doar problema celor care proiectează pagini web, ci mai ales o problemă de angajament politic și obligație morală, așa cum au fost acestea definite în Convenția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a Națiunilor Unite (United Nations Convention on the Rights of Persons with Disabilities (UNCRPD)).

Multe autorități publice din Europa fac acum eforturi de a-și accesibiliza paginile web publice, și majoritatea statelor membre UE au introdus într-o oarecare măsură reglementările WCAG 2.0, iar ca și consecință, gradul de accesibilitate a site-urilor guvernamentale a crescut simțitor față de site-urile instituțiilor private.

În Romania accesibilitatea paginilor de internet publice este inexistentă. Deși există reglementări, acestea sunt în general ignorate de autoritățile publice, ne-existând norme care să impună implementarea acestora. Numărul utilizatorilor de tehnologii de acces nevăzători din ţara noastră este foarte mic (aproximativ 1%), raportat la numărul total de persoane cu deficienţe vizuale.

În acest context, rolul societății civile devine extrem de important. Prin acțiuni concertate de conștientizare, monitorizare și suport, accesibilitatea poate deveni o realitate de care vor putea beneficia peste 1 milion de persoane cu dizabilități.